Vine!

dsc_1016Pași greoi, rari și lungi se auzeau în depărtare sau doar o iluzie în mintea mea – vine!

Ea niciodată nu-și făcea anunțată vizita; nu știa de telefon, sms, mail sau mesaj pe facebook. Ai crede că e de modă veche și ai aștepta măcar o scrisoare, o telegramă…nu! Nu zicea nimic, te lăsa cu ale tale și pe când să o uiți de tot – era deja în prag. Așa ca un cumătru din Moldova care poate veni oricând și tu trebuie să lași toate treburile ca să-l poftești la masă sau direct în beci, doar ești din neam de ospitalieri.

Nu voiam să fiu drăguță și să o fac pe gazda indeală, dar cum puteam să protestez?! Ea nu mă întreba și oricum avea cheile de la casă. Nu bătea la ușă, dădea buzna peste tine și uite așa erai pus in fața faptului împlinit. Își trăgea scaunul în fața ta ca să te privească direct în ochi și să dezgroape cele mai adânci temeri.

…Și atunci se făcea liniște – trăgeam draperiile, stingeam focul și închideam muzica, nici măcar o lumânare. Ea lua stăpânire, stăpânire peste sufletul meu. Singurătatea. Înserare.

Timpul se oprea în loc într-o clepsidră stricată – lungi frământări.  Până reușeam să ne obișnuim una cu cealată. Cine mă oprea să-mi deschid geamurile, să aprind o lumânare, să pun muzică și să dansez?! Chiar dacă ea era la mine.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s