…Şi îmi era atât de greu să-mi simt sufletul liniştit. Îmi era greu să mă simt vie, de fapt să mă simt în vreun fel. Aveam impresia că în mine a murit ceva chiar înainte de a se naşte. De parcă tot ce făceam, tot ce simţeam, spuneam, iubeam, doream, absolut totul era fals.
În încercarea de a-mi mulţumi adevăratul eu, mă minţeam pe mine însăşi. Nu ştiam cine sunt şi unde merg. Aveam doar mici scăpări iluzorii, iar la sfârşitul fiecăreia dintre ele simţeam acelaşi lucru. Gol. Neîmplinire. Mii de întrebări. Îmi era atât de greu să-mi găsesc echilibrul. De parcă mergeam pe o funie, balansând mai uşor sau mai tare, la un pas de cădere. Eu nu mă bucuram de viaţă, eu aşteptam mereu altceva. Eu căutam altceva. Şi nu găseam.
Eu eram un om trist.
Nişte cuvinte 