Azi şi în fiecare zi am un dor nebun de toate. Am un dor nebun de toţi. Chiar dacă azi îmi dau seamă ca nu ai cum să aduci o astfel de experienţă înapoi. S-a consumat în spaţiu şi timp, dar va rămâne mereu în suflet.
…De fiecare dată îmi este greu să mă dizlipesc de acel acasă, să-mi pun lacrimile în bagaje şi să mă îndrept spre Gara de Sud. Ce simplu ar fi dacă ne-am putea umple bagajele de oameni. Ce simplu ar fi dacă toţi acei dragi nouă ar locui la doar câţiva kilometri distanţă. Noi despărţiri, un nou drum, mai lung de astă dată. Iar tu, inspirată de Aleph-ul lui Coelho mi-ai urat: Fie ca acest 2013 să fie pentru tine ca al 5-lea an pentru bambusul chinezesc. Şi mi-ai explicat că al 5-lea an e cel mai important şi productiv pentru bambus. Ai avut dreptate, chiar dacă sper la ani mai rodnici, 2013 pare să fie cel puţin diferit sau chiar unic. Cu siguranţa voi purta amintirile din această primăvară prin întreaga mea viaţă. Voi purta amintirile unor oameni. Unor locuri. Unor senzaţii pe care le-am trăit.
…Atâtea lecţii dedicate calităţilor noastre civice. Anti-discriminare, anti-rasism, diferenţe, multiculturalism. Recunosc că până în ianuarie 2013 mi-au fost doar repere teoretice. Rânduri citite, pregătiri de mici teste, activităţi extraşcolare. La capitolul teorie aveam temele făcute, dar de practică nu am avut niciodată parte. Doar de mici încercări de a cunoaşte oameni din alte colţuri ale lumii. Mai mult indirecte, mai mult neînsemnate, mai mult trecătoare. Până la Erasmus.
…Şi îmi dau seama că aveam prejudecăţi. Deşi e uşor de strigat sus şi tare: Egalitate, Libertate, Prietenie între popoare, e uşor când nu eşti implicat. Aşa făceam eu, pentru că viaţa nu mă pusese faţă în faţă cu acei oameni. Nu încă. Când a venit momentul să cunosc tineri din toată lumea, mi-am dat seamă că în toţi aceşti ani am adunat prejudecăţi. Prejudecăţi hrănite de mass-media, televiziune, societate şi de mintea mea. Prejudecăţi nedeclarate, dar totuşi prejudecăţi.
Eram la cursul introductiv când am văzut lista cu toţi noii studenţi Erasmus la ESC Dijon. Am trecut cu privirea multe denumiri de ţări, multe nume de oameni. Atunci mă îndoiam că, de exemplu, tineri din Turcia sau Maroc îmi vor deveni prieteni. Culmea face că la doar câteva minute am descoperit că fetele din Turcia stăteau lângă noi, iar cele din Maroc în banca din spate.
Şi aşa au început să se năruie cele mai ascunse prejudecăţi. Şi aşa după câteva zile ai impresia că, cunoşti unele persoane de-o viaţă. Şi aşa petreceţi timp frumos împreună. Şi aşa uniţi culturi, kilometri, suflete. Şi aşa înţelegi că nu ţara, religia, obiceiurile, limba sau banii fac diferenţa, există ceva mai important – personalitatea. Dacă nu ţi se potriveşte personalitatea unui om poate fi el şi român că tot degeabă.
Dijonul a fost călătoria multiculturală a vieţii mele. Am ajuns să cunosc mai multe despre aceşti oameni, despre ţările lor, tradiţii, să încerc să le înţeleg cultura. Dijonul m-a făcut să-mi pun în To do list toate adresele prietenilor care mi i-am făcut acolo. Acum sufletul meu e împărţit deopotrivă între Cehia, Austria, Turcia, Maroc, Argentina, Polonia, Ungaria, SUA şi locurile unde m-am născut sau am locuit.
Nişte cuvinte 